Posted in Articole, Carti in limba Engleza, Carti pentru copii, Noi achizitii

Cărți cu stele

Nu prea mi se întâmplă mie lucruri frumoase, însă trebuie să recunosc că astăzi cineva m-a făcut să zâmbesc.

Dar să începem cu începutul. Adică, să ne întoarcem mai exact la momentul în care hotărâsem ca pentru o bună bucată de vreme să nu mai cumpăr nicio cărticică. Fiindcă urmează să mă mut, casa mea e arhiplină de cutii și cutiuțe îngrămădite în toate colțurile casei. Încă puțin și va trebui să dorm în șifonier. Pardon, am vrut de fapt să zic în cada de baie, întrucât șifonierul este deja ocupat de cărți.

Dar nu s-ar mai numi adicție dacă ar fi atât de ușor să-ți pui frână doar dându-ți peste degete, nu?.. Păi așa ziceam și eu! Dar e ceva ce-mi aduce bucurie. Încerc să-mi fac timp să citesc mai mult, dar în același timp visez să construiesc un fel de mini bibliotecă stradală, cu diferența că aș plasa-o mai degrabă undeva pe casa scării astfel încât să fie accesibilă unui număr de familii alături de care trăim. Acum, ce-i drept, planul ca planul, vom vedea ulterior cât de deschiși sunt respectivii oameni la așa ceva. Este foarte greu să găsești vecini alături de care să formezi o comunitate bazată pe respect reciproc.

Desigur, acum mai există și teama de viruși iar oamenii tind să nu mai împrumute lucruri unii de la alții. Însă în cazul achiziționării de astfel de produse, nu există riscuri de infectare, mai ales dacă le băgați în carantină (adică le lăsați în cutie) pentru o perioadă, orice virus va muri în cele din urmă de singurătate.

Mi se pare foarte important pentru oameni să citească. Atât copii cât și adulți. E ceva în procesarea informației scrise care antrenează creierul într-un mod în care simpla procesare vizuală nu reușește să o facă.

Eu când eram copil, din cauza lipsei banilor nu am prea avut cărți, și citeam la nesfârșit aceeași carte, și o prețuiam nespus de mult.

Așadar, am descoperit întâmplător un site minunat cu cărți în limba Engleză, la prețuri atât de accesibile încât atunci când am văzut am căzut de pe scaun mi s-au lipit ochii de ecran.

Site-ul se numește Cărți cu stele și aici găsiți cărți second-hand în limba Engleză, majoritar pentru copii și adolescenți, absolut minunate. Toate cărțile pe care le-am primit sunt într-o stare minunată, unele dintre titluri nici nu speram să le mai găsesc pe undeva. Stocul se actualizează periodic iar aceste informații le găsiți pe blogul site-ului.

Aceasta a fost prima mea comandă…

Iar aceasta a fost cea de-a doua comandă, la care am primit aceste două minunate cărticele CADOU. Să deschizi coletul și să găseși așa bucurie.. ce drăguț!

Mulțumim frumos

———————————————————————————————————

street-library photo source: https://ro.pinterest.com/pin/17099673575167019/