Nu prea mi se întâmplă mie lucruri frumoase, însă trebuie să recunosc că astăzi cineva m-a făcut să zâmbesc.
Dar să începem cu începutul. Adică, să ne întoarcem mai exact la momentul în care hotărâsem ca pentru o bună bucată de vreme să nu mai cumpăr nicio cărticică. Fiindcă urmează să mă mut, casa mea e arhiplină de cutii și cutiuțe îngrămădite în toate colțurile casei. Încă puțin și va trebui să dorm în șifonier. Pardon, am vrut de fapt să zic în cada de baie, întrucât șifonierul este deja ocupat de cărți.
Dar nu s-ar mai numi adicție dacă ar fi atât de ușor să-ți pui frână doar dându-ți peste degete, nu?.. Păi așa ziceam și eu! Dar e ceva ce-mi aduce bucurie. Încerc să-mi fac timp să citesc mai mult, dar în același timp visez să construiesc un fel de mini bibliotecă stradală, cu diferența că aș plasa-o mai degrabă undeva pe casa scării astfel încât să fie accesibilă unui număr de familii alături de care trăim. Acum, ce-i drept, planul ca planul, vom vedea ulterior cât de deschiși sunt respectivii oameni la așa ceva. Este foarte greu să găsești vecini alături de care să formezi o comunitate bazată pe respect reciproc.
Desigur, acum mai există și teama de viruși iar oamenii tind să nu mai împrumute lucruri unii de la alții. Însă în cazul achiziționării de astfel de produse, nu există riscuri de infectare, mai ales dacă le băgați în carantină (adică le lăsați în cutie) pentru o perioadă, orice virus va muri în cele din urmă de singurătate.
Mi se pare foarte important pentru oameni să citească. Atât copii cât și adulți. E ceva în procesarea informației scrise care antrenează creierul într-un mod în care simpla procesare vizuală nu reușește să o facă.
Eu când eram copil, din cauza lipsei banilor nu am prea avut cărți, și citeam la nesfârșit aceeași carte, și o prețuiam nespus de mult.
Așadar, am descoperit întâmplător un site minunat cu cărți în limba Engleză, la prețuri atât de accesibile încât atunci când am văzut am căzut de pe scaun mi s-au lipit ochii de ecran.
Site-ul se numește Cărți cu stele și aici găsiți cărți second-hand în limba Engleză, majoritar pentru copii și adolescenți, absolut minunate. Toate cărțile pe care le-am primit sunt într-o stare minunată, unele dintre titluri nici nu speram să le mai găsesc pe undeva. Stocul se actualizează periodic iar aceste informații le găsiți pe blogul site-ului.
Aceasta a fost prima mea comandă…
Iar aceasta a fost cea de-a doua comandă, la care am primit aceste două minunate cărticele CADOU. Să deschizi coletul și să găseși așa bucurie.. ce drăguț!
Ce-mi aduc cu claritate aminte din copilărie este faptul că îmi plăceau supereroii, și sunt sigură că nu doar mie îmi plăceau, bănuiesc că în general copiii sunt atrași de supereroi. Poate că pe vremea anilor 70-80, supereroii erau perfecți, îmi amintesc și-acum moțul de păr gelat de pe fruntea lui Superman, nu se clintea un fir în timp ce învârtea vreun meteorit pe degete.
Între timp însă, ceva s-a schimbat. Supereroii nu mai au părul perfect, ori mașina perfectă, de fapt, întreaga lor viață este departe de perfecțiune. Au vicii, au temeri, un apartament cel mult banal și de cele mai multe ori trăiesc în singurătate. Ceea ce-i deosebește de alți oameni este că… nu renunță. Să nu renunți nu înseamnă că vei știi dinainte că nu vei renunța. „Am înțeles acum că să mori este ușor. Să trăiești este greu”. Știi că nu-ți scrie nimeni scriptul dinainte și asta te face alert. Înseamnă doar că.. stă scrisă undeva în ADN-ul tău dorința de a nu renunța să trăiești frumos, chiar și atunci când doare. Favoriții mei, Patience Philips și Peter Parker, au fost poate cei mai ciufuliți supereroi, având acea finețe și vulnerabilitate amestecată cu furie și teamă pe o parte, iar pe de altă parte ambiția și puterea de a se ridica de jos pe ei înșiși și pe alții totodată.
Aș vrea să știe și Andreea că este un astfel de supererou, creat poate de Cineva dincolo de noi, taman aici în paginile realității noastre.
”Suflet de porțelan” este povestea reală a unei fete de doar 14 ani a cărei viață pare că se termină înainte de a începe atunci când un stupid accident de mașină îi rănește coloana vertebrală într-un mod pe care medicina actuală îl consideră iremediabil. Din acest punct începe lupta Andreei de a găsi sensul unei noi vieți, o viață formată din cioburi adunate cu grijă de oameni dragi și lipite cu sânge, sudoare, răbdare și gingășie de chiar propriul său suflet frumos.
În acest context îmi este imposibil să nu mă gândesc acum la Kintsugi. Kintsugi sau kintsukuroi este arta japoneză de a re-asambla vasele de ceramică sparte lipindu-le cu aur. Ideea de bază este aceea că… îmbrățișând defectele și imperfecțiunile, poți crea o piesă de artă mult mai puternică și mai frumoasă. Japonezii cred că ceva care are un istoric al suferinței devine mult mai frumos și mai valoros.
Am citit cartea în doar câteva ore, ceva neobișnuit pentru mine care tărăgănez citirea unei cărți uneori și câteva luni de zile. Aveam nevoie să cunosc pe cineva din lumea mea, din lumea emoțiilor mele. Și deși nu sunt nici pe departe într-o situație similară cu cea a Andreei, îi înțeleg sufletul. Am citit odată undeva că singurătatea cea mai cruntă este să te afli într-o realitate pe care nu o poți împărtăși cu nimeni.
Dar valoarea literară a acestei cărți trece dincolo de subiectivismul trăirilor personale. Nu ai nevoie să te afli într-o situație asemănătoare pentru a știi să apreciezi valoarea cărții ”Suflet de porțelan”. Va dăinui mult timp de-acum încolo ca un prieten de nădejde și-o inspirație de viață pentru toți cei ce o vor citi. Va schimba vieți, și asta nu e lucru puțin.
Cred că, așa cum supereroii au fost re-definiți, tot așa ar trebui să redefinim și noi noțiunea de putere. Instinctiv oamenii respectă puterea, și până acum au fost obișnuiți să respecte doar banii, frumusețea, mușchii sau statutul social. Iată de ce bullying-ul este legea junglei urbane. Dar realitatea crudă este de fapt că atunci când toate aceste calități sunt scoase la înaintare pentru a manipula, ele reprezintă doar cârje pentru oameni slabi. Oameni pe care dacă îi lași goi și le iei aceste cârje, se prăbușesc și se dizolvă ca și cum n-au avut niciodată vreo structură fundamentală.
Înțeleg indignarea Andreei în interacțiunea ei cu astfel de specimene. Aș vrea să nu fie această ciocnire singurul mod de a șlefui un om cu adevărat puternic. Fiindcă din păcate, nu toți rezistă în impactul cu capetele proaste.
Din păcate, eu nu mai cred că un dumnezeu atotputernic se va mânia pe nedreptațile făcute și-i va trăsni pe făptași. Eu am înțeles asta de când am realizat felul în care noi oamenii abuzăm de animale și nici lor nu le face nimeni dreptate, nu interesează pe nimeni durerea unei mame căreia i-a fost smuls puiul și ucis ca și cum ar fi cel mai firesc lucru posibil.Întregii societăți nu-i pasă nici de copiii care s-au născut cu mai puține șanse decât alții, ei sunt parte dintr-un decor pe care nimeni nu dorește să-l vadă.
Am cunoscut copii ce nu vor ști niciodată cum e să alerge, cum e să își strângă părinții în brațe. Am cunoscut o realitate de care nu mulți sunt conștienți sau se prefac că nu o văd.
Eu cred că nicio durere provocată nu este firească. Gândim altfel doar fiindcă nu suntem capabili să înțelegem alte perspective decât a noastră. Nu ne doare durerea altcuiva.
Iar dacă te doare… atunci îți mulțumesc că ești așa. Lumea este mai bună datorită prezenței tale. Te rog, nu obosi, oricât ar fi de greu.
Mi-e greu să și menționez despre toate greutățile și lacrimile provocate Andreei de oameni fără scrupule. E plină lumea de oameni egoiști, răi și proști, combinație explozivă după părerea mea. Uneori încep să cred că nu toată lumea își merită locul sub Soare. Acestor tip de oameni le vine mănușă zicala ”Prostul până nu-i fudul nu-i prost destul”.
M-a impresionat efortul făcut de părinții Andreei, la rândul lor adevărați super-eroi. Începusem să cred că nu mai există astfel de familii. Îmi imaginez că e un sentiment minunat să fii iubit. Cât timp cineva te iubește, încă ai un loc căruia să-i poți spune acasă.
M-a pufnit bâzâitul (și) la pagina 297, acolo unde Andreea a menționat citatul despre miracole: ”Există două moduri de a-ți trăi viața: unul, ca și cum nu ar exista miracole, și altul, ca și cum totul ar fi miracol”. Au fost printre ultimele cuvinte ale prietenului meu. Încep să conștientizez că ai nevoie de multă suferință pentru a le înțelege pe deplin..
Nu știi niciodată cât de tare te poate surprinde viața până nu te pune în fața faptului împlinit. Nu știi niciodată că, poate, vorbele pe care i le-ai spus mamei dimineața, în grabă, sunt, de fapt, ultimele. Îți continui rutina cu care te-ai obișnuit și nu te aștepți să îți fie zdruncinată în vreun fel, iar atunci când se întâmplă, nu te gândești la ceva rău. Refuzi să crezi că ți se poate schimba cursul vieții așa, dintr-odată, fără să fii greșit cu ceva. Nu primești niciodată un avertisment cum că astăzi poate fi ultima zi când simți, iubești, te bucuri, râzi. Nu ești pregătit să reacționezi când pierzi pe cineva drag. Rămâi doar cu milioane de întrebări fără răspuns și te irosești încet.
Tot cartea Andreei m-a ajutat să conștientizez sursa propriei mele tristeți. E o tristețe care mă înfurie fiindcă mă simt avantajată față de alți oameni, și de felul meu sunt recunoscatoare pentru absolut orice, încă de mică am fost așa iar pe atunci abia aveam cele necesare traiului zilnic. Dar sunt tristă pentru că simt că nu fac suficient.. simt că ar trebui să fac mult mai multe cu viața mea, și nu știu ce. Nu știu când, nu știu dacă. Oricâte lucruri aș avea, ele nu pot umple acest gol care este de altă natură. Încep să cred că oamenii sunt triști și agitați până ce descoperă cumva sensul vieții lor.
Nu trăim doar pentru a consuma, fiecare avem nevoie de un scop, care să ne țină activi și să ne justifice existența. Degeaba ajungem la finalul vieții dacă noi nu am reușit să lăsăm ceva frumos în urma noastră.
Aștept și eu ziua în care oamenii își vor împodobi mai mult mintea cu gânduri bune și mai puțin Facebook-ul cu poze populare. Și mai aștept și ziua aceea, despre care simt că nu-i foarte departe, în care afecțiuni precum a Andreei vor fi tratate și vindecate cu succes, iar ea va putea merge pe propriile picioare prin viața pe care și-a dorit-o, plină din belșug cu lucruri pe care credea că le-a amânat pentru totdeauna.În timp ce supraviețuim fiecărei zile, zic că merită să nu renunțăm la cele mai prețioase vise.
…sau mai bine zis, când editurile își lasă cititorii cu ochii-n soare (iar ochelarii UV chiar nu ajută).
Am auzit că cele mai lungi urechi ar măsura 79 de centimetri și că ar aparține, binențeles, unui iepuraș. Sunt pregătită să contactez Guiness World Records pentru a anunța oficial că această performanță tocmai a fost depășită și că recordul celor mai lungi urechi îmi aparține de acum, mie.
Ei bine, cam atât de mult mi s-au lungit mie urechile tot așteptând continuarea unor serii de cărți în limba română.
Totul a început cu câțiva ani în urmă, când am achiziționat Zburătorulde Kenneth Oppel, o carte de aventuri absolut minunată. Am așteptat, am așteptat și-am tot așteptat să apară și continuarea seriei. Dar nu a mai apărut. Am contactat editura și mi-au răspuns că pur și simplu nu va mai exista continuarea în limba română. — Editura Corint (Junior).
Pe atunci încă nu mă învățasem minte, motiv pentru care am continuat să cumpăr cărți din serii, precum urmează:
Trilogia Victoriană a lui Felix J. Palma, din care am rămas doar cu prima și a doua parte, partea a treia (Harta haosului) neputând fii găsită nicăieri în limba română. — Editura Trei.
Din trilogia Lindei Buckley-Archer, iarăși, nu găsim niciunde cea de a treia parte a trilogiei Gideon (Călătorii în Timp). — Editura Corint (Junior)
Fiindcă mi-a plăcut tare mult Kenneth Oppel, m-am încăpățânat să mai cumpăr o carte, de data aceasta din seria Ucenicia lui Viktor Frankenstein. Și iarăși am rămas cu prima parte (Elixirul vieții), cea de-a doua fiind de negăsit în limba română. — Editura Leda (Corint)
Nu găsesc partea a treia din trilogia Otrăvurile din Caux. Dacă știe cineva pe unde se află, să-mi zică și mie. — Editura Litera
La fel și în cazul trilogiei Lumea de Cerneală a Corneliei Funke, din care mulți dintre noi încă, încă sperăm că nu vom lua țeapă în ceea ce privește cel de-al treilea volum. Dar na, n-ar fi prima dată nu-i așa? — Editura Arthur
le-am achiziționat în cele din urmă pe toate în limba Engleză:
Oh, și să nu uit de minunata serie a lui Chris Colfer, Tărâmul Poveștilor (Editura Nemira), serie formată din 6 volume, din care, din anul 2017, tot cu primul volum am rămas. (în dreapta imaginii e seria completă în limba Engleză).
M-am păcălit inclusiv recent când am achiziționat Rebelul Nisipurilorsi Cinder, ambele în limba română. Sunt destul de nou apărute, și încă nu pot afirma că nu vor continua traducerea seriilor, însă… aveți răbdare. De nu vom rămâne noi cu primul volum din seria Cronicile Lunare și Rebelul Nisipurilor, să nu-mi ziceți mie Urechilă.
Am mustăcit văzând reducerea primului volum din seria Cogheart, Inimă cu cheiță. Cine mai e fraier să cumpere serii incomplete de cărți în limba română..? Eu, cel puțin, nu, mulțumesc. Mă împiedic de urechi oriunde merg, deși mi le-am legat frumos cu o fundiță roz în vârful capului. Dacă dumneavoastră simțiți nevoia de niște urechi mai lungi, n-aveți decât.
Cunoscătorilor de limba engleză le recomand să cumpere cărțile din serii direct în limba engleză, ca să nu mai cheltuie bani aiurea cum am făcut eu și să rămână cu colecții pestrițe de serii bilingve.
Mi se pare urât ce fac editurile, să își trateze cu atâta lipsă de respect cititorii. Indiferent de cât de mult ești focusat pe profit, nu poți fi atât de lipsit de considerație, fiindcă în cele din urmă vei realiza că pierzi mai mult decât plănuiseși să câștigi. Încă există cumpărători de carte în România, iar în ceea ce privește riscul de a rămâne cu produse nevândute, există strategii care pot fi adoptate în această privință.
Cărțile nu se strică, nu se demodează. Noi cititori apar iar și iar.
Goana după profit devine obositoare, oricât de pragmatică ar fi ea. La un moment dat, pragmatismul are și el un revers al medaliei.
Un sentiment similar am avut în momentul în care am contactat un anticariat pentru a dona niște cărți, vreo 40 la număr. Fiindcă nu am mașină (în schimb, am un rinichi căzut, sâc), nu mă pot deplasa până acolo cu kilograme de cărți, și știam că dânșii se deplasează pentru a prelua cărți, precum scrie și în anunțuri. Pretenții financiare, evident, nu aveam. Dar am fost refuzată, pe motiv că volumul de cărți este prea mic pentru a merita să se deplaseze (din sectorul 1 în sectorul 3). Mi se pare îngrozitor de trist faptul că au ajuns cărțile să fie percepute strict ca un bun ce trebuie comercializat. Se pare că nu valoarea cărților contează, ci volumul lor. Pentru ei nu contează ca acele cărți să fie valorificate (precum se laudă în anunțuri, că mamă-mamă ”sufletul și menirea unei cărți e să fie citită” și alte blabla-uri), ci să aducă profit. Să nu credeți că nu am încercat să donez cărți și la bibliotecă. Am încercat, și mi s-a spus că nu pot primi cărți din cauza nu-știu-cărei gestiuni interne.
Sunt deseori deznădăjduită văzând că, oricât mi-aș dori să fac un lucru bun, nu-l pot face atât timp cât restul oamenilor nu funcționează pe aceeași idee. Nimeni nu este interesat ca un anumit lucru să ajungă exact acolo unde îi este locul, în locul în care este cea mai mare nevoie de el. Suntem caracterizați de consumerism până în adâncul oaselor, și nu investim niciun pic de timp sau efort pentru a dezvolta măcar o minimă sustenabilitate. Dacă nu aduce profit, pur și simplu nimeni nu-și ”pierde” timpul cu acel lucru. Profitul, binele și confortul personal este tot ce pare să conteze pentru cei mai mulți oameni.
Ce faci atunci când nu ai timp să citești și nici să scrii..? Evident, faci comandă de cărți! Iată că mi-a ajuns mult așteptatul colețel pliiiiin doldora cu cărticele.
Comanda a fost făcută la Books Express, principalul meu furnizor de cărți în limba Engleză și Germană (dar nu numai). Este a 5-a oară când comand de la Books Express și de fiecare dată o fac cu drag. Fetele de la Books Express sunt foarte drăguțe de fiecare dată, iar pentru mine și acest lucru contează întrucât îmi plac tare mult oamenii pozitivi și senini.
Aaaa, da… După cum sugerează și ambalajul, fiecare comandă vine însoțită de un cățeluș sau de o pisicuță, după alegere. E un fel de bonus, sau așa ceva. De data aceasta am ales un cățeluș. 🙂 (glumesc, glumesc… pufulețul din imagine doar mă ajută să le așez în rafturi… după autor, editură și culoare).
M-a surprins foarte plăcut oferta cu reducerile consistente și evident că nu le-am putut rămâne indiferentă. Cărțile în limba Engleză sunt de obicei mult mai scumpe decât cele în limba Română, și singura modalitate de a pune lăbuțele pe o astfel de carte la un preț mic, este doar dacă ai șansa să o găsești vândută la anticariat ori să fie overstock.
Titlurile alese de mine sunt ceea ce îmi doream, deși niciunul nu se afla pe (kilometrica) lista de cărți „în așteptare”. Oh, ba da.. „The map to everywhere” se afla pe listă. Iar Cornelia Funke… mereu se află pe listă.
Majoritatea sunt, dupa cum sugerează și coperțile, cărți pentru… suflete de copii. 🙂 Mă bucur să am prieteni care știu să aprecieze astfel de cărți și care reușesc să vadă în ele lucrurile profunde pe care doar copiii reușesc să le vadă. Da, exact… noi, oamenii „adulți” le cam omitem, crezând că maturizarea stă doar în politică, sex și lupta pentru imagine. Dar, hey… Peter Pan are dreptate! Visele se nasc în altă lume… visele se nasc în acel loc dintre somn și trezie, un loc unde timpul nu există iar inima are aripi să zboare după bunul plac. Ce-i așa minunat în a fi adult..?
Da, da, știu că n-am timp, dar cărticelele nu vor rămâne necitite. Vor merge cel mai probabil către niște copilași care iubesc limba Engleza și care le vor citi cu plăcere. Cred că aveam în jur de 9 ani când am descoperit o carte veche, cu coperte lucioase, scrisă în limba Engleză… Eram atât de fascinată de acea cărticică și îmi doream atât de mult să aflu ce spune acea poveste, încât petreceam ore-n șir buchisind-o. Cărticica cu pricina este ”Alice’s Adventures in Wonderland” care se află și acum la mare cinste în biblioteca mea.
Cărțile care m-au făcut să țopăi prin casă de bucurie au fost, evident, și cele de bucate. Toate sunt cărți cu rețete vegetariene sau vegane. Au poze multe, sfaturi utile, rețete minunate și o grafică impecabilă! Le ador!
Abia am timp să trag câte un puișor de somn când și când, dar fiindcă blogulețul meu plângea de singurătate, m-am hotărât să-i fac totuși o vizită și să-i spun ce-am mai reușit să achiziționez de ultima dată de când nu ne-am mai întâlnit. Recenzii, ce-i drept, n-am mai scris. Drept urmare, vreo 5 cărticele stau la rând nerăbdătoare să afle cam ce cred eu despre ele. Oricum, din moment ce probabil că eu mi-s unicul cititor al acestui bloguleț, chiulul meu va trece cât se poate de neobservat.
După cum au aflat prietenii mei, ultima perioadă pentru mine a fost (și continuă să fie) una destul de dificilă. Iată deci și motivul pentru care am făcut-o lată din nou, cumpărându-mi cărți care deja nu mai încap in modestele mele rafturi. Dragii mei devoratori de cărți, numai Dumneavoastră puteți înțelege senzația acestor simptome de sevraj. Treci pe lângă o librărie și în timp ce picioarele continuă să meargă înainte, tu-ți sucești gâtul tot privind în urmă la vitrina cu cărți… Hoinărești online și faci ce faci și tot ajungi pe un site de cărți, îți umpli coșul virtual cu tot feluri de titluri imaginându-ți cum ar fi să le poți cumpăra pe toate… Sau intri pe Okazii și te gândești că un schimb de cărți ar fi cea mai bună afacere… În fine, ideea e că până la urmă tot te trezești cu un pachet la ușă.
De la ultimul colet, din Mai, biblioteca mea a mai primit următoarele:
În luna Iunie, cu ocazia aniversării Libris, ca tot românul care se respectă, am vrut să beneficiez și eu de un cadou care însoțea orice comandă. Împinsă de la spate de mama care își dorea tare mult cana oferită de Libris, m-am pus pe fapte. N-a fost greu să aleg 3 cărticele din kilometrica mea listă, numai că… la ora la care făcurăm noi comanda, singurele bonusuri care mai rămăseseră erau niște pixuri și câteva CD-uri de muzică populară. Ne cam tuflirăm de dezamăgire, dar… după cum e vorba, calul de dar nu se caută în fund la dinți. Și așa ne-am ales cu CD-ul din imagine, care, până la urmă, e chiar drăguț. Și ce să mai vorbim de superba colecție de semne de carte care de asemenea, a venit gratuit! Mulțumim, Libris și La mulți ani! 🙂
Luna Iulie a venit cu o comandă inițiată de nevoia unei cărți de studiu. Pe lângă, binențeles, am strecurat și alte câteva titluri… Adică, pfff…. dacă tot bate atâta drum… de ce să vină cu o singură carte? Și uite-așa încântare, să deschizi coletul și să primești o așa caldă îmbrățișare…
N-am uitat de cărticelele vechi. Toate acestea au fost achiziționate în luna August de la anticariat/Okazii.
Spre marea mea încântare, am reușit să fac rost de două cărți pe care nu mai reușeam să le găsesc în nicio librărie. E vorba despre cele 2 titluri de Michael Ende.
Nică fără frică, de Nina Cassian… probabil cea mai frumoasă poveste în versuri pe care am citit-o vreodată, totodată și visul frumos al copilăriei mele.
Jerome K. Jerome și Nicuță Tanase – pentru că vreau și-mi place să râd, deși viața nu-mi prea dă multe motive în sensul ăsta.
Alte câteva cărticele de povești pe care abia aștept să le descopăr.
Și… Spiderman. Dap. Știm, știm… unii nu se maturizează niciodată… 🙂
CĂRȚI LA PURICAT 