Posted in Aventura, Carti pentru copii, Fantezie, Povesti

CARTEA MIRACOLELOR – K.J. Mecklenfeld

Și cum spuneam… e o cofetărie bună de tot în sectorul 4, dar ca să apuci să te delectezi cu o prăjiturică de acolo, apăi este musai să ai nițică răbdare și să stai la coadă, bre! Și dacă în mod normal coada e de vreo 6-7 persoane la fiecare dintre cele 4 case de marcat, pe timpul sărbătorilor pascale sau de iarnă, cozile ies pân afară în stradă, și ai impresia că te-ai întors în timp. Dar nu, nu e vorba despre nicio călătorie în timp, ci doar de niște prăjituri foarte iscusite.

IMG_4446Ei bine, cam așa simt eu această dulce așteptare de fiecare dată când urmează să citesc o cărticică scrisă de K.J. Mecklenfeld. Imaginația mea saliva după o astfel de delicatesă literară, și iată că mi-a venit și mie rândul să-mi primesc prăjiturica. Are atât de multe ingrediente și se îmbină toate atât de bine încât e imposibil să nu mai ceri încă una și-încă una…

Bine că nu trebuie să stau la coadă, fiindcă eu defel simt că am pitici pe creier când văd cozi. Și pe niciunul nu-l cheamă Krantz.

IMG_4449

Cărticica despre care vorbim astăzi vine frumos pregătită și ambalată de catre Humanitas Junior în coperți broșate și dichisit ilustrate de Joanna Bucur.

Ați crede că povestea lui Finn urmează un stereotip: un băiețel de 11 ani intră ucenic la un vrăjitor și are puteri magice și un animăluț la fel de magic. Așa ați crede, nu? Dar ați greși să credeți asta. Ce mă captivează pe mine la poveștile de orice fel, este atunci când personajele sunt atipice. M-a încântat stângăcia lui Finn și i-am simțit tristețea și emoțiile ce l-au încercat de-a lungul călătoriei sale. Cred că asta mă fascinează atât de mult la poveștile scrise de K.J. Mecklenfeld: sentimentul de confort și prietenie care te cuprinde de la prima pagină, felul în care personajele îți împrumută cu atâta ușurință stările lor și-ți dăruiesc o parte din viața lor de poveste.

IMG_4388c

O, dar nu mă lăsați nicio clipită singură în Turnul Vânturilor! Nu sunt pregătită pentru a face față atâtor ispite. Poate de aceea nici nu sunt ucenic de vrăjitor. Nu e ceva de ici de colo. Finn, Silva, Talissa și chiar și Maurus au descoperit ei înșiși, pe pielea lor cum se spune, ce presupune responsabilitatea unui asemenea rang. Am apreciat deopotrivă greșelile copiilor cât și lecțiile învățate în urma lor, responsabilitatea pe care ei au învățat să o aibă nu doar pentru ei înșiși dar și unul pentru celălalt și pentru întregul ținut. Costumele lor sunt descrise minunat, iar animăluțele lor magice… Orlando, Torben, Loira și (metamorfozatul) Fagan… păi vreau și eu unul!

Să vă mai menționez câteva ingrediente care mi-au mers direct la suflet..? Ghicitori misterioase, un tunel secret, ciuperci și pantofi zburători, vrăji pline de tâlc..? Avem, avem! Dar ca să vedeți cum au fost gătite, trebuie să citiți povestea. Oh, dar mi-e frica de bombinoi. Vă avertizez: nu puneți mâna pe bombinoi. Să nu ziceți că nu v-am zis!

Eu cred că este o carte minunată pentru copii, deoarece îi învață printr-o poveste frumoasă și lipsită de demagogie, cum să aibă încredere în ei înșiși, în forțele lor proprii. Îi învață că nu trebuie să lase pe nimeni să le taie aripile, fiindcă aripile îi vor ridica către visele lor cele mai frumoase. Îi învață că miracolele nu pică din cer, dar că ele se întâmplă atunci când tu le faci să se întâmple fiindcă porți această putere în străfundurile sufletului tău. Și că mai presus de orice vis măreț și puteri nemărginite, se ridică Ea, Iubirea.

IMG_4444a

Lectura acestei drăgălașe cărți m-a bucurat tare mult. A fost ca un norișor pufos și schimbător sub suflarea vântului. Și dacă la început pare predictibilă, aveți răbdare. Vă promit că lucrurile se schimbă surprinzător pe parcurs. Dacă pentru noi adulții, lucrurile par uneori evidente, pentru copii nu este chiar la fel. O recomand cu încredere copilașilor de orice vârstă (0-99. Nu discriminez, se poate si peste 99).

Acum mă scuzați, dar am mare poftă de un ștrudel cu mere și o cacao cu lapte. Hehe.

IMG_4448

 

Rezumat: Cartea Miracolelor – K.J. Mecklenfeld – Humanitas Junior

Finn Stormwind are tot ce-și dorește un băiat de 11 ani de pe Terria, ba chiar mai mult decât atât: e ucenic-vrăjitor, poate să zboare pe aripi de vânt, are o baghetă magică în formă de fulger și un dragon de culoarea cerului. Dar viitorul lui strălucit de arhimagician se schimbă într-o clipă atunci când își pierde puterile în urma unui accident ciudat. Magistrul-vrăjitor la care e ucenic îl sfătuiește să-și găsească altă meserie, iar de la un pitic nesuferit aude că nu mai are nicio șansă să-și redobândească magia. Singura lui salvare pare să fie o carte magică despre care nimeni ‒ nici măcar ucenicii celor mai puternici trei arhimagicieni de pe Terria ‒ nu știe unde se află. De parcă asta nu era de-ajuns, din Ținutul de la Răsărit vin vești despre o mare primejdie. Oare va reuși Finn să dezlege misterul cărții și să-și recapete puterile magice?

One thought on “CARTEA MIRACOLELOR – K.J. Mecklenfeld

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s