Respir de câteva ori pe an, iar 28 iulie a fost una din acele zile pe anul 2018. A 10-a editie BIAS.
Îmi place tare mult să mă simt înconjurată de oameni care împărtășesc același entuziasm și care emit pozitivism. Desigur, inevitabil întâlnim și indivizi sau individe care te împing cu coatele ca să-și facă loc, ori care se cred mai speciali pentru faptul că au o cameră digitală profi ori pentru că au vreo rudă în domeniul aviației. Sau ce te faci atunci cu cei care chiar fac parte din domeniul aviației și nu-și mai încap în pene? Nu facem nimic. Știm doar că Aviația presupune mult prea multă disciplină și responsabilitate pentru a-ți mai permite să te umfli în vreo pană, iar cei ce nu au înțeles încă asta se află probabil într-un proces de maturizare și le vom ura succes.
Caracterul unui om joacă un rol foarte important în orice domeniu, iar aviația este unul dintre acele domenii care-ți șlefuiesc caracterul, în măsura în care și noi îi permitem să facă acest lucru.
Cred că unul dintre motivele pentru care cartea Cerul e pentru toți scrisă de Sorin Stan este una dintre cărțile mele de suflet, este tocmai această lipsă de înfumurare, această modestie și finețe sufletească a autorului care crede cu cea mai mare sinceritate că CERUL E PENTRU TOȚI. Fiecare ființă are bucata sa de cer. Cerul nu aparține nimănui în speță. El este acolo să ne inspire, să ne determine să ne înălțăm sus, tot mai sus. Cu visele, cu gândurile, cu aspirațiile, și pentru cei ce pot, cu trupurile.
Priveam toate acele cascadorii fascinante și totodată periculoase, și în ciuda admirației, mă întrebam cum de există oameni ce sunt dispuși să-și riște totuși viața pentru (acest) spectacol. Apoi mi-am dat seama că fără astfel de oameni, noi nu am fi astăzi în acest punct de progres, ci am trăi în continuare într-o lume care crede că Pământul este plat și că destinele oamenilor sunt conduse de către zei răzbunători ce trăiesc dincolo de nori. Nevoia de a depăși limitele aparține celor ce aduc cu adevărat ziua de mâine.
Mă uitam la replica monoplanului construit de Traian Vuia în 1906.. cu acel scaun de răchită. Cât a prograsat aviația și cât va mai progresa, peste ani și ani, când urmașii noștrii vor gândi probabil la fel cum gândim și noi acum despre aviația de început de secol 20. Sper la aeronave care vor polua doar puțin, care vor fi mai fiabile și mai accesibile tuturor oamenilor fără să intre în vreun conflict cu avifauna.
E ca un fel de balsam pentru suflet să vezi cum oamenii se inspiră unii pe alții.
Am observat ca unii oameni au ”taxat” tendința altor oameni de a urmări tot spectacolul prin lentilele camerelor digitale. ”Nu mai știm să ne bucurăm de viață”, ”facem totul pentru imagine, pentru facebook”, spuneau. Într-un fel, le înțeleg opinia. Și eu sunt una dintre acele persoane care au trăit și au văzut spectacolul prin lentila camerei digitale. La final, am simțit într-adevăr, că ceva mi-a ”scăpat”. Probabil că mi-a ”scăpat” acea relaxare totală, ea fiind înlocuită de mânuirea aparatului pentru a obține cadre bune. ÎNSĂ, în ciuda faptului că această ”vânătoare” de cadre pare a fi ceva artificial și ”trist”, eu cel puțin pot argumenta pozitiv în favoarea ei. Pot spune că datorită zoom-ului am reușit să observ mult mai bine aeronavele si acrobațiile. Pot spune că datorită imortalizării acestor cadre din minunatul spectacol, voi putea reînvia amintiri ce altfel s-ar pierde în timp. Pot spune că prin toate aceste poze pot dărui participanților o parte din respectul meu și că totodată pot împărtăși ceva frumos cu cei care au aceeași pasiune. Și eu mă bucur de pozele altor oameni, și-mi amintesc de senzațiilor unor momente frumoase atunci când le privesc.
Așadar, este destul de relativ.
BIAS este un loc cu mult cer. BIAS este un loc în care nu mai contează că ești român, ungur, turc, polonez, grec, american ori orice altă nație, fiindcă toți se bucură sub umbrela admirației și a entuziasmului în egală măsură.
De această dată am văzut mai mulți copii decât data trecută. Unii păreau să se distreze de minune, alții mai puțin. Am văzut și oameni care și-au adus cățeii; nu am văzut pe niciunul dintre ei să fie foarte încântat de situație, ci mai degrabă sufereau de căldură și de zgomot. Bănuiesc că trebuie să înțelegem că nu toată lumea ne împărtășește entuziasmul 🙂
Le mulțumim organizatorilor și participanților pentru faptul că ne-au dăruit acest spectacol chiar aici, în București unde putem ajunge cât mai mulți dintre noi! Le mulțumesc că ne dăruiesc această șansă an de an.
La întoarcere, gândurile încă pluteau fericite printre nori, în timp ce bietele mele oase erau compresate precum o sardină în autobuzul-conservă. Din fericire, după câteva stații am schimbat cu metroul.
Nu am rămas până la finele programului deoarece, din cauza drumului de cca 2 ore, aș fi ajuns acasă mult prea târziu. Nu am stat niciodată la artificii, așa că nu știu cum sunt. De obicei, artificiile îmi provoacă atacuri de panică, lucru care mă face să mă consolez nițel cu ideea că nu am pierdut un moment care ar fi fost special pentru mine.
Am avut un mic regret pentru faptul că bateria camerei digitale a cedat înainte de a face poze aeronavelor din display. Așa cum Skyleader m-a fascinat ediția anterioară, de această dată efectul de puzzle l-a avut aeronava AWACS (Airborne Warning and Control System, NATO).
M-am întors acasă pe drumuri tacute în răcoarea văratică a unei nopți liniștite și ploioase. M-am întors acasă cu amintiri ce nu-mi aparțin.
Am căpătat încă o mică bucățică din sufletul meu și noi emoții ce mă pun pe gânduri.
Așteptăm cuminți următoarea gură de oxigen.
Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition
Locație – Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–„Aurel Vlaicu” și Romaero
Organizatori – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO
Participanți – 150 de aeronave civile şi militare, peste 100 de piloţi şi paraşutişti
Țări participante – România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia și Lituania
CĂRȚI LA PURICAT 