K.J. Mecklenfeld – HENDRIK DE MOL ȘI PLANETA DE JAD

E un mister cum de am reușit să termin de citit o carte, luând în considerare lupta crâncenă pe care o duc zi de zi cu domnii cenușii care fură timpul oamenilor. Ei bine, cu atât mai mult, iată că dintre cele peste 300 de cărticele care așteaptă cuminți pe rafturile bibliotecii mele, doar una a reușit să-mi atragă atenția astfel încât să mă și pun pe treabă. Cu burta pe carte, cum s-ar zice. Sau cu cartea pe burtă, luați-o cum vreți. Pe genunchi în metrou, plimbată de acasă la serviciu și înapoi, înghiontită în geanta-mi doldora de zeci de lucrușoare și ușor ciufulită la un colțișor, cărticica mea verde nu s-a plâns nicidecum. Ba chiar și-acum, șade pe birou zâmbind și așteptând răbdătoare să spun lumii ce cred despre ea.

Ei bine, eu cred că este o carte nemaipomenită, care merită să ajungă în mânuțele fiecărui copil și să le însenineze astfel și mai mult copilăria cu lumina ei blândă și nemuritoare. Dar ce zic eu… doar în mânuțe de copii..? Da, da… în mânuțe de copii de toate vîrstele! Inclusiv cei de 80 de anișori. Nu știu ce credeți voi, dar legile lumii mele spun clar și răspicat că sufletul nu îmbatrânește niciodată. Poate doar unul ca unchiul Severin, să-și acrească sufletul într-atât încât să-i strepezească pe toți din jurul lui… dar astea-s alegeri personale, și nu legi universale.

Să vă mai spun o lege universală? O să vă spun. Se spune că fiecare carte este de fapt un portal magic ce duce către o altă lume. Așadar, dacă aveți chef de o aventură unică, nu mai stați pe gânduri și puneți repede lăbuțele pe aceste două portaluri minunate, dacă n-ați făcut-o deja: Hendrik de Mol și Planeta de Aur și Hendrik de Mol și Planeta de Jad. Cu siguranță nu veți regreta.

Cu sinceritate trebuie să recunosc că rar am întâlnit povești atât de originale precum cea a lui Hendrik. Sunt mare devoratoare de cărți pentru copii și totodată fan Hayao Miyazaki, ceea ce mă face să am un simț critic destul de dezvoltat, comparând pe cei mai buni dintre cei mai buni. Și având în vedere că nu sunt deloc populară în lumea virtuală (cel puțin..), pot spune așadar că prezentarea mea este una cât se poate de obiectivă. Asta doar în caz că ar fi avut cineva vreun dubiu.

Ca orice lectură delicioasă care se respectă, și această parte a doua din seria aventurilor lui Hendrik de Mol este generos condimentată cu idei ingenioase, umor și înțelepciune. Firul acțiunii este țesut cu multă istețime și face povestea captivantă atât pentru copii cât și pentru adulți. Nu există pic de banalitate și nu e loc de plictiseală în niciuna dintre cele 300 de pagini. E o aventură atât de uriașă încât nici măcar nu încape pe planeta Pământ, așa că fiți pregătiți să călătoriți în tot Universul, de pe Planeta de Pluș pe Planeta de Jad, apoi pe Planeta Monștrilor și tot așa, descoperind locuri atât de misterioase încât nimeni nu a mai vorbit despre ele până acum. Și probabil că nici nu ar fi vorbit cineva despre ele vreodată, dacă nu ni le-ar fi făcut cunoscute K.J. Mecklenfeld, nimeni altul decât ursul de pluș transformat în om, care adoră să povestească despre plaiurile sale natale (Planeta de Pluș, desigur) sperând ca într-o zi să se poată reîntoarce acolo.

Vă amintiți desigur de peisajul pufos al Planetei de Pluș, cu câmpiile sale portocalii și copacii (în)cântători, cu peștii-banană sărind voioși din lacuri și norișorii pufoși alergându-se veseli pe cerul totdeauna senin. Vă mai amintiți desigur și de vizuina Wilhelminei cea cu camere multe și nebănuite. Ei bine, de această dată, veți vizita un castel magic făcut din cărți, veți descoperi partea întunecată a Planetei de Pluș, minunata Planetă de Jad, dar și locuri sinistre precum Pădurea Tânguirii sau hanul La Șopârla Depresivă de pe Planeta Monștrilor. Și câte și mai câte. Dar zău așa, cu o așa gașcă, nu mi-ar fi teamă.

Nițeluș despre personaje:

Mă bucur că epoca poveștilor cu fetițe neajutorate care fredonează cântece de dragoste și așteaptă prințul salvator a apus. Îmi place că Hildegard este o fetiță curajoasă, isteață și un caracter puternic. Și ca orice prieten adevărat, nici Hildegard nu omite să-i atragă lui Hendrik atenția atunci când greșește.

Empatizez cu Hendrik și mă regăsesc totodată în slăbiciunile și fricile sale. Dar în final, acestea ne definesc doar dacă nu reușești să le transformi în ceva bun. Iar Hendrik reușește. E un băiețel puternic și curajos.

Dacă coana Wilhelmina și Peștele-Banană și-ar deschide un cabinet terapeutic, chiar mâine m-aș programa. I-aș plăti cu brioșe delicioase umplute cu cele mai alese flori de bumbac, garnisite cu fructe miniaturale din catifea moale și fetru ales pe sprânceană. Yum.

Pe Severin îmi vine să-l leg cu capul în jos și să-l gâdil în tălpi cu o pană.

Calavera… s-a ales cu o pedeapsă perfectă!

Floris… pe cât de mult l-am urât în primele pagini, pe atât de mult l-am îndrăgit în restul cărții.

Mi-e dor de Martinus.

Berend e așa cum îl știm din prima parte: serios, loial, gata să rezolve orice fel de situație ar putea apărea. Există un fel de aură misterioasă asupra lui Berend, dar și o oarecare răceală. Îl văd în lupte sau alături de prieteni, însă (încă) nu ni s-a dezvăluit ce se ascunde în suflețelul său de pluș.

🐻 🐻 🐻 🐻 🐻

Îmi place că limbajul este foarte viu, liber și expresiv. Imaginile pline de culoare se desfășoară firesc și lin în fața ochilor minții noastre, iar asta o face posibilă măiestria cuvintelor alese cu istețimea unui cunoscător.

Într-adevăr, există câteva cuvinte pe care un copil nu le va recunoaște (condescendent și alte 3-4 cuvinte oarecum străine de limbajul unui copil), însă nu sunt multe și partea pozitivă a acestui fapt este că un copil își poate îmbogăți astfel vocabularul întrucât la această vârsta fragedă mintea lor stochează mult mai ușor cuvinte noi, cu atât mai mult cu cât vin așezate în contextul unei povești.

Felul în care are loc inversarea rolurilor de victimă-agresor, finalizată apoi cu stabilirea echilibrului, mi se pare genială. Deși exemplificată la o scală mică, întâmplarea ne arată că întâiul pas (și poate singura cale) în a rezolva conflictele mari ale lumii este rezolvarea conflictelor interioare cât și a conflictelor cu cei din jurul nostru.

Ce să zic… seria aventurilor lui Hendrik de Mol este încântătoare și merită citită și recitită, așa că nu mai rămâne decât să va urez Lectură Plăcută!

Am achiziționat cărțile imediat ce au apărut, astfel că eu așa le am. Însă din câte am înțeles, acum le puteți găsi reeditate.