Crăciunu’ lu’ 2017

Ho-Ho-Ho…

Ho-Ho.

Hooo!

Nu, nu-l imit pe Moș Crăciun, ci pur și simplu tușesc căci m-am înecat de la norul de fum gros ce s-a ridicat până la etajul 4. Vecinu’ face grătar, fiindcă așa e la bloc,- parterul vine cu grădina blocului pe post de curte. Curte în care binecuvântatul locatar pune de-un grătar, mai pune și-o mini-terasă, o piscină vara, un spațiu de joacă pentru propriile odoruri. Și-o găină decapitată în spatele blocului.

Festivalul măcelului este în plină desfășurare pentru toți credincioșii. Peste încă câteva zile vom avea tomberoanele pline de brazi uscați, oase de vită și picioare de porc (capete de miel vedem de Paște), sticle sparte și ambalaje de cadouri. Ne-am simțit bine. La mulți ani, Iisuse! Să ne trăiești!

Cățelul începe să latre furios. De pe scara blocului se aud niște behăieli sacadate ”Deee-schi-deee uuușa creștineee, Deee-schi-deee uuușa creștineee…”. Și fiindcă creștinu’ n-a deschis, urmează niște bubuituri în ușă. Și-apoi iarăși: ”Deee-schi-deee uuușa creștineee, Deee-schi-deee uuușa creștineee….”.

Casa încă duhnește a fum. Fereastra închisă, ușa închisă. Stare de asediu.

O vecină însă deschide ușa. E în vârstă, 86 de ani. Le dă covrigi, portocale și felii de cozonac. De unde știu, vă întrebați, fiindcă n-am deschis ușa. Știu fiindcă 10 minute mai târziu le-am găsit aruncate pe trepte. Evlavioșii copilași ies din bloc nemulțumiți, și unu dintre ei își bagă pula. Nu știu de ce și-o bagă, dar sigur și-a scos-o fiindcă și-a mai bagat-o de câteva ori până să intre în scara alăturată.

Mă așez la birou în timp ce ronțăi niște fursecuri de la surioara mea. Deschid feisbucul și retina îmi este asaltată de zeci de poze sărbătorești cu cârnați, piftii, pomi împopoțonați, și mesaje de Crăciun: ”Să aveți un an binecuvântat… moșu să vă aducă… să-ți umple casa… să-ți umple inima… să-ți umple sufletul… noroc și prosperitate… pace în suflet… cadouri sub brăduț… iubire, sănătate… lumină în suflet.. aripi de înger, Domnul, miracol…”.

Nevoia de a fi politicoasă se ia la ceartă cu nevoia de a fi autentică. În cele din urmă, cea din urmă câștigă detașat. Totuși, încă mă simt politicoasă: am reușit să răspund frumos tuturor prietenilor apropiați care mi-au scris personalizat și nu în stilul copy/paste pentru toată lumea din listă. Dacă pentru ei această zi înseamnă ceva frumos și vor să-mi ofere din bucuria lor, eu nu doresc să le-o stric. Oricum, și eu le doresc numai bine, deși nu simt nevoia să le-o zic în anumite zile, iar ei știu asta fiindcă d-aia îmi sunt prieteni. Însă victoria mea este aceea că am reușit să mă retrag din jocul fariseic al tradiției absurdului.

Oh, da. Și oameni care nu mă salută tot anul, brusc îmi doresc tot binele din lume. Asta este într-adevăr o adevărata magie… care ține doar o zi! Nici măcar trei.

Îmi torn un pahar de vin și mă uit la tv. E super filmul asta, nu se demodează niciodată.