BIAS-2016

Iată că, pe 30 Iulie am fost la BIAS (Bucharest International Air Show) 2016. De prea multe ori am ratat astfel de ocazii însă acum… nu cred că m-aș fi iertat dacă aș fi ratat și această ocazie. În ciuda faptului că nimeni nu a dorit să mă însoțească.. în ciuda faptului că se anunțase caniculă.. în ciuda faptului că mă așteaptă o săptămână plină.. Am decis și m-am înfățișat acolo. Și a fost unul dintre puținele lucruri frumoase pe care le-am putut face pentru mine.

Chiar nu știu ce simt alți oameni când se îndrăgostesc… dar eu când am auzit sunetul acelui motor de supersonic, am simțit că inima revine la locul ei (habar n-am unde fusese până atunci). A fost chiar ciudat… chiar mă rugam să aud iar și iar acel sunet, ca să-mi pot da seama ce și de ce simt așa. Și așa simțeam de fiecare dată.. – o liniște, o pace, o senzație familiară de confort, ca și cum inima revine la locul ei.

Părea că avionul sparge cerul în două cu un pocnet asurzitor, că sfâșie aerul.. că râde în fața cuvântului ”imposibil”. Îl vedeam cât de sus se ridică și cât de repede… mi se părea ceva de vis. Cum o fi acolo sus? Ce senzații îi încearcă pe acești piloți?

N-am simțit gustul libertății, însă am simțit aroma ei în timp ce alții se înfruptau din ea… Și e ceva ce nu uiți ușor. Dar e ceva ce vrei să-ți amintești mereu.. ca un parfum preferat pe care te străduiești să-l menții viu cât mai mult timp fiindcă el îți trezește amintiri doar de tine știute și fără de care poate s-ar pierde în uitare.

Dar acestea sunt doar senzațiile, emoțiile, gândurile sufletului. Dincolo de acestea însă, noi spectatorii ”captivi” pe pământ, ne uităm cu gurile căscate și cu strigăte de uimire: ”Ia uite cum se răsucește! Uite cum se-nalță! Baloanele.. poc! poc! L-a ratat pe ăla.. ba nu, l-a luat acum! Îi vezi cât de sus sunt?? Coboară acum, cu steagul, fii atent!…”.

Ce-am învățat în urma BIAS-2016..?

Am învățat că… nu avionul în sine este cel care fascinează, ci legătura pe care doar el o poate face cu cerul, și implicit cu senzația de libertate. El este trupul pe care îl împrumutăm pentru a ajunge acolo, în mijlocul mării albastre de deasupra noastră. Pe noi oamenii – ființe terestre, doar acestea ne pot aduce mai aproape de cer. Este o altă lume dincolo de noi.. există un întreg univers necunoscut nouă dincolo de acei nori… și dacă asta nu este ceva de-a dreptul FASCINANT, atunci nu știu ce altceva ar putea fi..

Am mai învățat și că… aceasta nu este și nu ar trebui să fie o lume a mândriei și a materialului, ci a emoțiilor adevărate, a demnității și a modestiei sufletului uman în fața necunoscutului, a limitelor și a depășirii lor.. a disciplinei și a conștiinței de sine. E o lume în care te poți vedea pe tine însuți așa cum ești. Înaltul cerului are efectul acesta.. de a te dezgoli de foile de ceapa cu care te-ai învelit printre semenii tăi…

Când a început să se întunece, m-am gândit să plec știind că am o stație de mers pe jos și încă o ora și jumătate până acasă. Dar de câte ori mă pregăteam să plec, mă întorceam înapoi… pur și simplu nu puteam să întorc spatele acelui loc cât timp încă mai erau avioane pe cer. Și-așa am stat până aproape de final. Zâmbesc ori de câte ori gândurile mă poartă către această lume. Este altceva… și nicio poză nu poate descrie suficient senzațiile trăite și maiestria piloților. De aceea vă aștept și pe Dumneavoastră la următorul show aviatic!

M-am prăjit la soare… pe brațe și pe decolteu… roșie ca para focului și mă mănâncă și mă ustură. Dar trece. Data viitoare știu: umbreluță, șepcuță, apă și suc din belșug, protecție solară.

Data viitoare… Abia aștept ”data viitoare”! Abia aștept BIAS 2017!   🙂