Încerc să privesc relația dintre știință și Biblie din punct de vedere practic. Nu accept ca biserica mea să devină un ghetou intelectual în care orice întrebare are un răspuns vechi de peste o sută de ani. Privesc Biblia ca pe o fântână din care putem și avem datoria să scoatem adevăruri proaspete pentru vremuri noi.
Biserica secolului XXI este la fel de diversă intelectual pe cât este de diversă și etnic sau social. O astfel de diversitate cere mai degrabă o teologie a dialogului deschis decât limbajul de lemn al unui crez. Credincioșii nu trebuie să îșă lase creierul la garderobă atunci când vin la biserică. Tinerii nu trebuie să se simtă vinovați pentru că își pun întrebări. Cei care gândesc independent nu trebuie linșați teologic.
Lipsa timpului nu îmi permite să citesc zilele acestea, însă am simțit nevoia să împărtășesc impresii despre cărți, motiv pentru care m-am hotărât să scriu câteva cuvinte despre o carte pe care am citit-o anul trecut. Să scriu mai degrabă câteva cuvinte despre fenomenul ce trece de paginile acestei cărți. Este vorba despre „Dumnezeu nu joacă zaruri” de Edmond Constantinescu.
Am cumpărat această carte acum doi ani ca urmare a emisiunilor de pe Youtube pe care le-am urmărit, în care domnul Edi Constantinescu a fost invitat. Pot spune fără să exagerez că șansa de a cunoaște raționamentele sale mi-a schimbat viața, fără dar și poate, într-un mod pozitiv. Pentru mine Edi e un profesor căruia îi port un profund respect. Cunoștințele sale sunt vaste și din variate domenii, ceea ce mă face să-l ascult cu plăcere ore-n șir. Este acel gen de profesor care îți poate indica și alte direcții în care poți privi, dar nu îți spune și ce să vezi.
Din punctul meu de vedere, Edi poartă în el flacăra de rațiune și credință ce va aprinde sufletele multor tineri sătuli de absurditatea legalismului dogmatic religios, de fricile fără temei și poate înainte de toate – de ipocrizia religioasă. Edi îi încurajează pe tineri să nu le fie teamă să pună întrebări, să își dezvolte gândirea critică, să spargă tipare. E un lucru curajos de care mulți se tem și se pare că cel mai mult se tem de asta cultele. Din păcate, religia organizată nu încurajează gândirea liberă a individului, numindu-se ”organizată” tocmai fiindcă crează set de reguli pentru comunitățile lor. Un cât mai ”bun creștin” va fi cel care se va conforma cel mai mult teoriilor și regulilor impuse, restul fiind considerați ”rebeli, păcătoși, pierduți, blestemați, îndrăciți” și alte astfel de epitete nu prea… creștinești. Așa se întâmplă în toate cultele.
Iată deci, că autorul acestei cărți a fost renegat și expulzat din biserica sa pentru ”vina” de a-și fi exprimat opinia. De când a gândi și a raționa a devenit o crimă?
Poate o să fiți surprinși când vă voi spune că însuși cel care a scris recomandarea pe coperta 2 a cărții s-a dezis de Dl. Constantinescu despre care nu s-a sfiit să scrie cuvinte răutăcioase pe platforma unei librării online ce are spre vânzare ”Dumnezeu nu joacă zaruri”. Doar-doar nu va cumpăra nimeni cartea.
Da, poate că Dl. Constantinescu a fost concediat pentru că și-a expus opinia, însă a inițiat un fenomen care de acum va fi dus mai departe de către toți cei care nu vor să-și piardă credința într-un Dumnezeu real care chiar să aibă sens. Un dumnezeu care nu este un mascul bărbos și despotic așezat pe un tron nevăzut. Și o știință care are ca finalitate mai mult decât confortul temporar. O punte de legătură între existența noastră și scopul ei, o rațiune ce se întrepătrunde cu credința. O căutare continuă care ar trebui să-l facă pe om să devină mai bun în primul rând în relaționarea cu ființele din jurul său.
Oricât de mult le-ar displace așa-zișilor lideri religioși, este evident faptul că trăim într-o epocă a tehnologiei, a explorării spațiale, a unor descoperiri revoluționare în toate domeniile comparativ cu ceea ce se întampla acum mii de ani.
Dumnezeul mistic prefabricat de oameni care vorbesc în numele Său deja nu mai are credibilitate. Mulți tineri aleg să nu mai creadă deloc decât să creadă într-un Dumnezeu absurd și ipocrit precum sunt cei care spun că-l slujesc dar care uită însăși esența Creștinismului. Sunt biserici în care prezența lui Christos pur și simplu nu se simte. Portretul real al lui Christos este al unui rebel al timpurilor sale, al unui nonconformist, revoluționar. S-a luptat în fiecare clipă cu ipocrizia și fățărnicia fețelor bisericești care ulterior l-au și ucis.
Aș vrea să putem înțelege cu toții că lumea se scaldă într-un misticism periculos care nu numai că nu slujește lui Dumnezeu, dar care totodată naște abuzuri dintre cele mai grave. Mândria propriilor idei, corupția, setea de putere și implicit de manipulare a maselor va exista atât timp cât există oameni, iar această corupție puturoasă crește direct proporțional cu numărul acestui fel de oameni.
În ceea ce privește religia/credința, o putere decizională asupra altor indivizi nu ar trebui pusă în mâinile nimănui.
Credința trebuie să rămână chestiunea sufletească strict personală a fiecărui individ. Se presupune că cei mai mulți oameni sunt creștini însă adevărul este că de mult au încetat să creadă. Nu sunt nici ”reci”, nici ”fierbinți”, ci ”căldicei” mulțumindu-se să lâncezească în mâzga spirituală creată de religia (prost) organizată. Alții s-au transformat în momâi animate de iluzii, mișcați de sforile altcuiva, regizați de o muzică siropoasă din fundal, hrăniți cu drogul minciunilor frumoase, clichee învechite de sute și mii de ani. Cei mai mulți trăiesc și mor neștiind că au perceput lumea și viața prin ochii altcuiva. Se irosesc pe ei înșiși.
Lăsăm pe alții să gândească pentru noi, ne e teamă să punem întrebări, ne e rușine de noi înșine să dezvăluim ce-am gândi cu adevărat dacă ne-am permite acest lucru.
Dar avem o singură viață și nimeni nu o trăiește în locul nostru. Nimeni nu moare în locul nostru. Deci, dacă fiecare dintre noi ne asumăm propria moarte, de ce să nu ne asumăm și propria viață? Propriile alegeri, propria rațiune.
Poate până acum n-am putut împăca nicicum știința cu Dumnezeu, ca și cum piesele de puzzle nu s-ar potrivi și mă zgâiam la o imagine pe care mă prefăceam că o cunosc și căreia mă străduiam să-i dau sens. Un dumnezeu pe care nu-l prea înțelegeam, pe care nu știam dacă-l iubesc, pe care uneori îl contestam, dar pe care mă simțeam nevoită să-l slujesc așa cum mi se indica de către cei care SUSȚIN că-l cunosc.
Ei bine, nu-mi pot pierde timpul vieții cu dumnezei prefabricați de alții. Poate că puzzle-ul nu e reușit fiindcă piesele nu sunt corecte.
Prin cartea sa, Edi Constantinescu oferă o importantă piesă din acest puzzle. Vă poartă de-a lungul istoriei ”vorbindu-vă” în stilul său propriu despre relația dintre știință și Biblie d.p.d.v. practic, aceasta nefiind nicidecum o altă carte despre creaționism științific.
Simțiți-vă liberi să treceți informațiile prin filtrul gândirii dumneavoastră critice personale. Cu toții ne aflăm pe drumul cunoașterii și nu există ființă vie pe acest pământ care să poată susține că deține Adevărul. Oamenii de știință ne-au dăruit progresul și confortul de care ne bucurăm astăzi, lăsând în urmă noi întrebări pe care ne invită să le preluăm spre cercetare. În cazul cunoașterii de dumnezeu ar trebui să facem ca și în cazul cunoașterii naturii: să nu încetăm niciodată a cerceta. Fiecare dintre noi suntem înzestrați cu această calitate. Nimeni nu este mai sfânt sau mai ”ales” decât altul. Pentru Hristos nu există ierarhie, El vorbește tuturor la fel. Măcar în această privință, avem cu toții aceleași șanse, în ciuda celor ce susțin unii sau alții.
Din câte știu, Edi C. nu mai face parte dintr-o anume denominațiune și asta fiindcă are o gândire proprie incompatibilă cu dogmele religioase cunoscute. Nu s-a mulțumit să se conformeze și a mers mai departe. E un ”divergent”. Ceea ce mă uimește pe mine însă este răutatea cu care este atacat de niște ”prea-cucernici creștini”. În fața bunului simț de care Edi dă dovadă, maimuțăreala răutăcioasă a opozanților săi mă face să-mi fie rușine de rușinea lor. Mi-e greu să înțeleg cum niște persoane ce se consideră a fi adepți ai lui Christos pot fi capabili de replici de-a dreptul golănești. Nu a zis nimeni că nu poți contesta opinia unui om, însă o poți face într-un mod civilizat și respectuos. La urma urmei, ce fel de raționament alege un om să aibă pentru propria existență nu este treaba nimănui.
Consider că Dumnezeu nu joacă zaruri este o carte pentru oameni deștepți cărora le place să gândească și cărora nu le este teamă să iasă dintr-o zonă de confort. Este pentru oameni care chiar își doresc, la modul cel mai serios, să înțeleagă lumea în care trăiesc, pe care nu-i mai mulțumesc poveștile băbești și legendele sângeroase sau (dimpotrivă-) siropoase. Dacă vă simțiți amenințați de ”mânia” lui Dumnezeu fiindcă nu vă mai găsiți locul în biserică sau dacă pur și simplu v-ați pierdut credința într-un dumnezeu care pur și simplu nu are sens, Edi Constantinescu vă mai oferă un motiv să credeți. Dar motivul lui Edi nu este un adevăr ”revelat” ci o căutare sinceră care oferă o noua perspectivă. De data aceasta vorbim despre un Dumnezeu care nu e certat cu știința și care dă existenței noastre un sens real. Nu trebuie să fiți de acord cu orice teorie; cercetați și simțiți-vă liberi să contestați și să argumentați. O luptă de opinii este inutilă. Suntem aici pentru ca prin diferitele noastre perspective să putem da naștere la alte si alte perspective, fiecare în căutarea sa interioară de a se apropia cât mai mult de adevăr. Totuși, a deține Adevărul per total, este imposibil, motiv pentru care este de bun-simț să avem respect pentru opiniile semenilor noștri. Opinia noastră în ceea ce privește credința nu trebuie să rănească pe nimeni și nu are voie să constrângă pe cei din jurul nostru. Credința este speranța personală a fiecărei inimi.
Doar fiindcă o mînă de indivizi manipulează mase de oameni făcând apel la misticism, nu ne face pe noi outsideri. Și asta fiindcă astfel de outsideri sunt mai mulți decât se crede; trebuie doar să conștientizeze și o vor face. Lumea trebuie să se schimbe și se va schimba.
Ura izvorâtă de dogmele religioase nu va mai face victime pentru mult timp. Liderii religioși nu vor mai putea conduce politic sau economic și nu vor mai putea manipula mase de oameni prin frica de un dumnezeu mânios și absurd sau prin promisiunea unui Rai despre care n-au habar.
Nu vă fie teamă să fiți ”divergent”. Curajul de a înfrunta sisteme a schimbat lumea. Suntem aici pentru a fi noi înșine. Și dacă propria noastră conștiință ne șoptește că ceva este greșit, nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne convingă ca de fapt este ceva bine. O putere supremă nu poate fi revendicată de nimeni, nici prin teorii și cu atât mai puțin, practic.
A, și pentru că tot pomenesc de ”Divergent”… urmează să apară pe blogulețul meu, mai am de citit ultima parte, în măsura în care timpul îmi va permite. ”Divergent” este o surpriză foarte placută venită din partea unei scriitoare atât de tinere 🙂
disponibilitate carte: clcromania.ro , gramma.ro
resurse web: website Oxigen2.net , emisiuni Oxigen
”…În primul rând, este un dezastru spiritual pentru că acordă dogmelor bisericii/bisericilor o autoritate egală cu revelația. Dacă nu ați observat încă, acele rânduieli ale Bisercii Catolice care nu au o bază explicit biblică, au în schimb o logică impecabilă. La fel de impecabile erau și silogismele fariseilor pe care Iisus le-a respins, nu pentru că erau defectuoase logic, ci pentru că revendicau o autoritate egală cu revelația. Mai puțin versați în logică decât fariseii și teologicii scolastici, mulți predicatori evanghelici le calcă astăzi pe urme”.
”Realitatea nu susține ideea unui Dumnezeu antropomorf așa cum îl vedeau triburile de evrei, un despot oriental așezat pe tron (ca și cum tronul nu ar fi o invenție omenească), într-un dom la câțiva kilometri deasupra norilor, încoronat (coroana fiind o reprezentație stilizată a coarnelor, simbolul puterii la triburile de păstori), manifestându-și autoritatea prin acte arbitrare și găsindu-și plăcere în închinarea repetitivă a supușilor”.
”De aceea, mulți cred că pentru a ne păstra credința în Dumnezeul Bibliei trebuie să ne ascundem de realitate. Aceștia vor fi gata să supună orice afirmație unui test ideologic de supunere la autoritatea unui grup de clerici și birocrați ignoranți care cred că au stăpânire peste credința noastră. Și acești clerici și birocrați ignoranți vor face totul să ne țina în epoca bronzului, sau măcar în Evul Mediu”.
”Se spune că Jan Hus, atunci când a fost ars, a observat o bătrânică apropiindu-se cu un braț de vreascuri pe care le-a aruncat pe rugul său. Privind la silueta firavă și chipul umil ale bătrânei atât de familiare oricărui pastor, reformatorul a exclamat cu ironie amară: ”Sancta simplicitas!”. Cele două cuvinte au rămas în memoria omenirii ca un avertisment cu privire la faptul că evlavia simplș și umilă poate fi periculoasă. În veacul democrației, adevăratul dușman al oricărei reformațiuni nu mai este Torquemada, ci ”sancta simplicitas”, alături de fariseii care exploatează nu numai banii, ci și ignoranța văduvei”.
CĂRȚI LA PURICAT 