Trecând într-o noapte pe un pod din Dublin, Christine Rose zărește un străin – pe Adam – care se pregătește să se arunce în gol. Pentru a-l convinge să se răzgândească, îi propune un târg: dacă Adam își amână cu două săptămâni gestul disperat, până împlinește 35 de ani, ea o să-i demonstreze că viața merită trăită din plin. Dar timpul nu stă pe loc. Pe măsură ce se apropie termenul stabilit, Christine își dă seama că nu-și poate ține promisiunea și se vede nevoită să recurgă la metode disperate pentru a-l salva pe Adam. Noul roman al Ceceliei Ahern te ține cu sufletul la gură până la ultimul rând, oferind surpriză după surpriză și… câteva rețete simple, care îți fac sufletul mai bogat.
Of, ce să fac, trebuie să-mi asum ceea ce citesc. Și iată, am venit astăzi în fața Dumneavoastră cu o ”recenzie” (adică, știți voi, părere de părerolog) a unei cărți ce se intitulează ”Cum să te îndrăgostești”. Pentru cei care nu mă cunosc trebuie să menționez că eu și ”siropul” nu ne prea împăcăm. Nu-l prea înghit, nici cu sare, nici cu lămâie. Dar! Există o explicație! Autoarea titlului mai sus menționat este Cecelia Ahern, pentru care am o afinitate de când prietena mea, Tanya, mi-a recomandat-o cu multă căldură. Așa am ajuns să am aproape toate cărțile Ceceliei aparute în limba română. Toate, afară de 2, care sunt și ele pe listă. Am citit doar 4 până acum dintre care 2 au rămas printre favorite. Și cu toate acestea, sunt acum aici pentru a vă povesti despre cea mai recentă dintre ele, și anume aceasta: Cum să te îndrăgostești. Ei bine, am luat-o pas cu pas, bag seamă, așteptându-mă să fie vreun fel de ghid. Dar nu m-a lămurit.
Deci, iacătă:
- Trebuie în primul rând să fii un personaj cam necăjit și lovit de soartă. Toate-ți merg pe dos si cât se poate mai prost. Bifat.
- Întalnești un alt personaj bătut de soartă și-l oprești de la a face un gest necugetat… cum ar fi să strige Hai Steaua în galeria Dinamo se arunce de pe-un pod.
- Personajul este de fapt un tânăr chipeș, pe cale să moștenească o avere impresionantă.
- Apoi,…
Dar haideți să ne întoarcem la partea cu ”toate-ți merg pe dos”, că am impresia că de-acolo n-am mai bifat nimic. Și-acum să stăm strâmb și să judecăm drept: cât de realistă este această carte? Oare pe câte dintre noi, fetele, ne pricopsește viața în mod accidental cu câte-un milionar chipeș pe care să-l salvăm și căruia să-i cădem cu tronc? Și pe când ne perindăm noi zilnic pe străzile cenușii și pline de gropi și gunoaie, pe câți din jur chiar interesează de bunătatea sufletului nostru? Aha. Exact. Pe nimeni.
Dar, de dragul artei, să continuăm. Cecelia a făcut treabă bună chinuindu-și personajul principal, pe Christine, înainte de a o pricopsi cu prințul. Și cu siguranță că vă veți delecta cu tirada aparent nesfârșită de momente stânjenitoare prin care săraca fată (ulterior) bogată va trece, căci, nu-i așa, cel mai mult ne place să-i vedem (și) pe alții cum se fac de bășcălie.
Apropo, nu mă înjurați vă rog pentru spoiler. Păsărelele de pe copertă vorbesc ciripesc de la sine despre happy-end-ul cărții. De asta vă ”prindeți” încă de la copertă.
Personajele se vor simpatice, parcă uneori nota e ușor forțată. Plus că se simte că acțiunea e purtată într-un anume sens, și finalul e destul de previzibil. Iar Adam PREA e frumos de pică de pe pod. Exceptând cele câteva porțiuni prea siropoase pentru mine, cele care mă făceau să exclam ”hai, mă lași”, per total romanul Ceceliei nu este deloc dezamăgitor. Deși nu se poate compara cu alte cărți de-ale ei, nici despre aceasta nu pot spune că este plictisitoare. Chiar deloc. De fapt, ce tot spun… are și tot felul de întorsături de situație cum ar fi de exemplu că… la final nici nu știi exact cine pe cine salvează. E o lectură plăcută și rapidă. Are acea drăgălășenie specifică stilului Ahern și e imposibil să nu-ți placă. Poveștile Ceceliei sunt finuțe, amuzante și puțin magice, și ajung repede la inima oricărui om deoarece găsești cu ușurință ceva la care te poți raporta, ceva cu care rezonezi sau ceva care te pune pe gânduri și despre care îți dorești să-ți amintești și mai târziu.
Cum ar fi, poate, asta…:
Cartea aduce de asemenea în discuție problema depresiei cu care toți ne confruntăm mai devreme sau mai târziu, într-o mai mică sau mai mare măsură. Atunci când măsura pare să depășească limita suportabilului, unii dintre noi credem că-i mai bine să punem capăt durerii, rușinii sau singurătății alegând ”soluții” permanente pentru probleme temporare. Și dacă vreodată o situație neplăcută pare fără ieșire, trebuie să nu uităm că nimic nu este totuși mai permanent și mai fără ieșire ca moartea. De aceea, ”…durerea nu putea dăinui la nesfârșit; avea să poarte pentru totdeauna urmele acelei experiențe și să și-o amintească toată viața. Fără îndoială că avea să-i influențeze toate deciziile pe care avea să le ia din acel moment. Dar durerea atrage dupe sine vindecarea; unde e singurătate se pot închega noi relații; iar respingerea îți pavează calea pentru o nouă poveste de iubire. A fost doar un moment. Și momentele se schimbă. Trebuia să treacă prin alte momente similare pentru a cunoaște alte și alte momente”.
Cred într-adevăr că Cecelia are dreptate deoarece… noi nu putem vedea întotdeauna în perspectivă și ne lăsăm înghițiti de moment. Are timpul un fel de a se dilata și de a transforma parcă secundele în eternitate. Dar e doar o iluzie. Uităm că timpul trece peste toate și că totul aici se află într-o continuă schimbare. Timpul și libertatea alegerii sunt cârme care într-o clipă îți pot purta corabia vieții în aproape orice direcție dorești, cu condiția de a nu le bloca. Viața e uneori un puzzle de perspective.
Uneori nu ne dăm seama cât de importanți putem fi pentru viața cuiva.
Uneori ai nevoie de cineva care să-ți descopere din frumusețea vieții atunci când tu ești prea obosit să o mai vezi, cineva căruia să simți că-i pasă cu adevărat de tine și nu doar așa, din politețe sau ”în spirit de marketing”.
Iar tu la rândul tău poți fi acea persoană pentru cineva.
Și-acum la final ce să zic decât că… viața merită trăită, cu bune și rele. Și vă doresc fiecăruia să iubiți și să fiți iubit/ă.
Și-mi mai urez și mie, ca printre cățeii, pisicile și guguștiucii salvați, să se numere într-o zi și-un milionar chipeș căruia să-i pic cu tronc și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Și eventual să scriu și eu o carte așa, despre o imposibilă poveste, ca să vă amuzați și Dumneavoastră de aceasta cum am făcut eu cu… ”hai, mă lași..!?”. 🙂
Tehnic:
Coperta este cartonata si foarte drăguță. Dar nu pare că această ediție s-a bucurat de corectură deoarece se întâlnesc greșeli la tot pasul. Nu sunt atât de grave încât lectura să devină un proces supărător, însă sunt mai multe decât ar trebui permis.
La finalul cărții sunt câteva păginuțe cu un interviu luat Ceceliei vis-a-vis de romanul pe care tocmai l-ați terminat de citit. Un lucru foarte interesant. Super ideea.
Data aparitiei: Mai 2015
Colectia Strada Fictiunii Clasic , Allfa.
Format: 130×200
Numar pagini: 368
ISBN: 978-973-724-450-5
CĂRȚI LA PURICAT 