Lloyd Jones – DOMNUL PIP (Mr. Pip)

Matilda este o copilă dintr-o insulă tropicală peste care s-a instalat oroarea războiului civil. Mr. Watts, singurul alb care nu a părăsit comunitatea, decide să fie profesor într-o școală mică, unicul text pe care îl are la dispoziție fiind Marile Speranțe de Charles Dickens. Fascinată de lectură, Matilda accede la o nouă lume în care fantezia încearcă să suplinească realitatea dură trăită pe insulă. O lume care pare a se opune credințelor religioase solide împărtășite de mama sa și care va crea un conflict între cele două. Din păcate însă, atât imaginația fetei, cât și habotnicia mamei sunt spulberate de vocea distrugătoare a armelor care vor scălda comunitatea în sânge.
Peste ani, Matilda va descoperi că faptele și oamenii pot fi măști ale unor adevăruri găunoase.

Faptele din carte se bazează pe experiența autorului, care a fost nevoit să consemneze, ca jurnalist, imagini înfiorătoare ale blocadei impuse în 1990 de Papua Noua Guinee unei insule din Pacific.

”Un roman despre puterea pe care o are ficțiunea de a transforma viața oamenilor. Lloyd Jones arată cum o lume alternativă poate deveni mai reală decât propria lume, cum dintr-o poveste poți învăța mai multe decât din lumea înconjurătoare, cum cărțile pot stârni conflicte, frică, bucurie și pot schimba vieți. O experiență de lectură autentică, magică, adevărată”.

Este genul de carte despre care poți afirma ”Nu judeca o carte după copertă”. După cum lesne se poate observa, coperta este destul de urâțică și încă mă întreb ce legatură ar putea fi între poza afișată și acțiunea cărții… Dar lăsând în urmă dilema mea nerezolvată, să încep prin a vă povesti impresia mea despre această lectură.

Țin minte că am achiziționat această carte la un preț aproape simbolic de pe (iubita mea) librarie.net, rezumatul fiind cel care m-a atras. Cum să nu mă atragă ideea evadării din realitate cu ajutorul cărților când exact asta fac și eu?.. Și m-am pus pe citit. Eu și Domnul Pip ne-am imprietenit de la primele pagini. M-a cucerit limbajul atât de simplu și sincer al micuței naratoare, o fetiță de culoare ce trăiește pe o insulă tropicală și a cărei existență extrem de diferită de a noastră ne devine atât de familiară datorită naturaleții cu care fiecare detaliu este descris.

De îndată ce primele vești despre războiul civil sosesc, toți albii părăsesc micuța insulă cu excepția domnului Watts, un personaj ciudat și misterios în ochii localnicilor și mai ales al copiilor care îl poreclesc Pop Eye și-l urmăresc din umbră sperând mereu să vadă ceva uluitor. Curând însă, domnul Watts preia frâiele micii școli și cu ajutorul romanului Marile speranțe al lui Dickens, ii ajută pe copii să pătrundă într-o lume care devine un fascinant refugiu pentru cei mici, departe de ororile și grijile zilnice. În momentul în care singurul exemplar este distrus, domnul Watts îi antreneaza pe copii într-un joc captivant de a recrea textul pierdut ajutându-se de propriile amintiri și ascultându-și fiecare pentru prima dată vocea interioară. Deși un personaj fictiv, Pip devine pentru Matilda nu doar un prieten drag dar totodata și un caracter cu care se compară permanent în încercarea de a înțelege lucruri și situații care până în acel moment îi fuseseră complet străine. Relația dintre Matilda și domnul Watts se dezvoltă într-o tăcută prietenie, în timp ce mama Matildei, o creștină cu o nestrămutată credință în Dumnezeu, nu știe ce să mai facă pentru a-l sabota pe ciudatul alb cu idei agnostice.

Această poveste m-a fascinat prin faptul că am avut ocazia să ”trăiesc” preț de 240 de pagini într-o lume complet diferită de a mea, însă în același timp să surprind o vastă paletă de sentimente familiare pe care eu n-am reușit niciodată să le transpun în cuvinte. Sufletul meu însă le-a recunoscut de îndată ce le-a citit. Felul în care Matilda povestea tot ce trăia și simțea mi-a conferit un sentiment de liniște solidară, ca atunci când, după șocul realității, îți dai seama că totuși nu ești singurul luat pe val și că în vâltoarea vieții mai sunt ca tine… și deși experiențele sunt unice, sentimentele sunt de multe ori la fel: bucuria, entuziasmul, neputința, durerea, frica de a pierde ceva drag, curajul, speranța, lupta pentru viață…

Îmi amintesc de acel moment din carte în care unul din câini este ucis de către intruși… felul în care Matilda percepe acest moment întunecat este descris într-un mod identic cu ce simțim de multe ori în sufletul nostru atunci când avem impresia că dramatismul unei singure clipe contrastează nefiresc cu seninătatea lumii care continuă să meargă înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. ”Vedeai ce lipsit de respect putea fi soarele și ce tâmpiți erau palmierii de fâlfâiau înapoi spre mare și în sus spre cer. Marea rușine a copacilor e că nu au conștiință. Ei doar continuă să se holbeze”.

Nu pot nega faptul că sunt întâmplări în carte ce m-au dezamăgit deoarece mi-am dorit să nu se fi întâmplat. Tot așteptam ca acțiunea să se schimbe brusc într-un mod favorabil pentru toate personajele pozitive iar răul să fie făcut de rușine așa cum se întâmplă în cam orice carte. Îmi tot repetam faptul că în cărți orice este posibil și că binele întotdeauna învinge răul. Domnul Pip însă mi-a reamintit că filele poveștii lui sunt desprinse din realitate și că precum în viață, lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum ne-am dori. Ce mi-a oferit în schimb a fost tocmai această perspectivă pe care nu o ai decât atunci când viața te copleșește într-un fel sau altul. Accentul nu este pus pe dramatismul vieții ci mai degrabă pe unicitatea acelor clipe care printr-o forță interioară uneori aproape necunoscută nouă, ne modelează și ne întăresc individualitatea.

Trebuie să recunosc că Domnul Pip mi-a smuls câteva lacrimi și asta fiindcă am realizat, pentru a câta oară, faptul că realmente forța fizică este legea după care este scrisă viața pe acest pământ și că dincolo de toate, supraviețuirea atârnă de acest nedrept detaliu.

Să nu credeți că această carte vă va tortura cu dramatismul ei. Nicidecum. De la început până la final veți avea un companion de nădejde în Matilda care vă va povesti totul așa cum se pricepe ea mai bine, de multe ori cu un umor adorabil, căldură și finețe sufletească. Sunt foarte multe lucruri simple care pun pe gânduri și care îndeamnă la o încântătoare introspecție. Mr. Pip este o carte a lucrurilor simple și totuși profunde. E vorba despre oameni care pierd totul și care paradoxal devin mai bogați interior, fiindcă de cele mai multe ori ceea ce te ajută sa mergi mai departe nu vine din exterior ci din interior.

M-au impresionat cele doua tipologii, a d-lui Watts si a mamei Matildei. O conștiință trează și-o credință nestrămutată s-au întâlnit în același loc. N-ai nevoie de bani ca să fii gentleman, ori de biserici somptuoase pentru a-ți etala credința. Dolores este o femeie puternică și o mamă devotată, a cărei forță sufletească reiese din fiecare pagină.

M-au amuzat tare mult ghidușiile Matildei, felul în care încerca să testeze toleranța mamei sale care pur și simplu nu vedea cu ochi buni toată această incursiune a copiilor în lumea d-lui Dickens. M-am integrat cu ușurință în mica clasă de elevi a căror școală era des năpădită de flori și viță, cu mici șopârle care se plimbau pe tavan și distrăgeau atenția copiilor, ferestrele larg deschise prin care intrau soarele și foșnetul palmierilor ori al valurilor care se izbeau de țărm. M-au făcut să zâmbesc mamele care veneau cu emoții la ședința cu părinții pentru a împărtăși micile lor povestioare cu tâlc, îmbrăcate în rochii și cămăși curate dar rupte si mototolite de care nimeni nu se sinchisea fiindcă așa era de fapt toată lumea. A fost ceva diferit să îmi imaginez o lume în care avuția personală nu ocupă primul loc și în care totuși poți fi fericit prețuind mult mai mult puținul pe care îl ai. Când nu ești sufocat de prea multe lucruri, rămâne loc și pentru suflet. Când nu mai ai nimic, sufletul este tot ce-ți rămâne, cu tot ce-ai sădit în el.

Încă o dată, demonstrăm că libertatea minții și a sufletului nu ți-o poate lua nimeni.

Mr. Pip de Lloyd Jones este o carte care a câștigat cel puțin 7 premii, însă motivul pentru care v-o recomand este acela că prin ochii Matildei veți descoperi o lume diferită și totodată o micuță dar importantă parte din sufletul dumneavoastră.

”Când am auzit cuvintele ”metropolă” și ”Londra”, mințile noastre nu au mai putut gândi. Nici chiar încercările domnului Watts de a găsi o legătură locală n-au avut succes. Ne-a dus pe plajă. Acolo a săpat un canal în nisipi prin care să urce fluxul. Asta era Tamisa. A găsit niște pietre cenușii și le-a îngrămădit într-un loc. Pe acestea le-a numit clădiri. Am auzit de lucarne și vizitii și păr de cal, dar n-am mai cerut explicații. Învățaserăm să recunoaștem chestiile importante”.

”Nici nu ți-ai fi închipuit că o perie de păr și o periuță de dinți pot fi atât de importante și necesare. Nu crezi că o farfurie sau un castron e important până în clipa când nu-l mai ai. Pe de altă parte, nici n-ai știut că o singură nucă de cocos poate să aibă atâtea întrebuințări”.

”Eram în viață… cu gurile și inimile împietrite în tăcere. Cred că trebuie să fi respirat. Nu știu cum. Cred că inima mea trebuie să fi continuat să pompeze sânge. Nu eu i-am cerut. Dacă aș fi știut vreun comutator pe care să apăs pentru a stinge partea vie din mine, poate aș fi întins mâna spre el”.

” – Voi începe cu o întrebare. Ce faci dacă ești singur-singurel în largul mării? Asta e a doua mea informație. Dacă te simți singur, uită-te după peștele-țepos. Dumnezeu a amestecat sufletele câinilor și ale peștilor-țepoși pentru că, la fel ca și câinii, peștele-țepos se rostogolește pe-o parte și se uită la tine”.

Filmul care s-a realizat după aceasta carte este acesta. M-a impresionat trailer-ul și sper să văd și filmul. Surprinzător mi s-a părut faptul că cel puțin imaginile pe care le-am văzut în trailer seamănă foarte mult cu ce mi-am imaginat eu când am citit cartea. 🙂