Despre creativitate și dorința de a scrie

Se spune că pentru a putea deveni un scriitor bun este esențial să fii și un cititor împătimit. Într-adevăr, puțin probabil ca cei care nu au nicio afinitate pentru lectură să poată scrie vreodată ceva deosebit. Și cu toate acestea, nu știi niciodată pe ce căi nebănuite vine inspirația.

Despre aceasta aș dori să scriu nițel acum: inspirație. Acea pasiune și dorință creatoare care te învăluie și te gâdilă la suflet și nu-ți dă pace până ce nu scoți la lumină ceva frumos. Și care alteori este ca un strănut enervant care-ți gâdilă nările dar care pur și simplu nu vrea să facă ”hapciu!”.

Știu că sunt destule cărticele despre creativitate, dar majoritatea sunt în limba Engleză. În limba română am reușit sa fac rost de 2 cărticele scrise de William Zinsser, respectiv Nina Munteanu. Încă nu le-am citit și voi reveni asupra lor la timpul potrivit. Fiindcă am un oarecare deficit de atenție, uneori îmi vine greu să mă concentrez asupra lecturilor lungi și tehnice. Așa că foarte utile mi se par sfaturile bine structurate de pe Internet, și până la ora actuală cele mai simpatice și mai practice le-am găsit aici. Totodată, chiar și simplul fapt de a citi ceva frumos și creativ vă poate stârni o mie de idei noi. Ar putea fi însăși muza de care aveți nevoie.

Dar lăsând puțin deoparte toate acestea, voi scrie acum puțin despre ceea ce fac eu, instinctiv, pentru a căpăta dispoziția necesară de a scrie. A scrie ce? Și de ce? A scrie mesaje prietenilor noștri de departe, a scrie povestioare inventate pur și simplu pentru a da peste nas realității care nu e niciodată cum vrem, a scrie un mic jurnal creativ pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a nu permite timpului să ne fure tot, a scrie despre pisica noastră care în fiecare zi găsește noi modalități de a intra în bucluc sau despre cățelul care îți pândește cu poftă toate șosetele și toate plușurile.

Îi încurajez pe oameni să scrie despre ideile lor, deoarece acest lucru îi ajută să se cunoască mult mai bine. Atunci când scrii despre ele, atunci când o părere abstractă se transformă în cuvinte, ești constrâns să aduci argumente pentru a-i da o formă. Argumentarea hrănește gândirea critică, iar gândirea critică este, după părerea mea, lucrul de care avem cel mai mult nevoie în întreaga noastră relaționare cu lumea. Este ceea ce-ți ascute mintea, ceea ce te face să cauți mereu noi argumente și ceea ce-ți deschide mintea către multe alte perspective.

Totodată, doar prin introspecție ajunge omul să se cunoască mai bine pe sine însuși. De cele mai multe ori ne risipim în exterior și rămânem străini față de noi înșine.

(Acum, cu sinceritate trebuie să recunosc că n-am avut niciodată răbdarea de a ține un jurnal, cu atat mai puțin unul clasic. Dar jurnalul nu este până la urmă singura formă de introspecție. Cel mai important este ca tu însuți să cunoști în sinea ta adevăratele motivații care te fac să fii ceea ce ești și nu ceea ce ”dă bine” să pari a fi).

Dacă vrei să pui de-o povestioară imaginată care să râdă-n nas realității…

…gândește-te în primul rând despre ce ți-ar plăcea să scrii. Apoi clădește în jurul schelețelului: mușchi, tendoane, vene și vinișoare… tot ce-i trebuie. Până să trebuiasca să te hotărăști la culoarea părului și forma ochilor, mai e cale lungă. Adică, dacă mă trezesc zicând ”Super, o să scriu o carte despre un băiețel care salveaza lumea!” dar mai mult de-atât nu știu, atunci… cam tot acolo voi găsi povestea mea înțepenită și peste 5 ani. Asta n-ar fi un impediment pentru cei care scriu de plăcere sau care scriu doar pentru ei înșiși. Dar pentru cei care visează la faimă și publicare… avem o realitate mai dură explicată mai detaliat aici.

…adună în cufărul imaginar al proiectului tău orice idee care te inspiră, și ai grijă să-ți ții carnețelul aproape fiindcă ideile astea sunt cam jucăușe și au prostul obicei de-a o tuli cam repede. De câte ori nu mi-am zis: ”Las’ că o notez mai târziu, sigur țin minte!”. Pff.. da, siguuur! Acum, dacă ideile astea vă împresoară roiuri-roiuri, probabil că nu veți lăcrima după una pierdută, dar dacă sunteți ca mine care atunci când prinde o idee de aripă are impresia că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior, atunci… țineti carnețelul aproape!

…liniște sau muzică? Pentru mulți oameni care scriu, liniștea este varianta aleasă. Eu am câteva melodii care mă inspiră, precum ale Indilei; puneți-mi un heavy-metal și-o să vedeți cum fragila mea inspirație se face țăndări-țăndărele.

…o gustărică sau o băutură yummy. Pentru a putea gândi și procesa, creierul nostru are nevoie ca și glicemia să fie în parametri normali. Glicemia prea ridicată sau prea scăzută ne face să nu mai putem gândi normal. Poate sună ciudat, dar eu de exemplu, având glicemia destul de scăzută, dacă nu o echilibrez o iau razna. Realizarea lucrării mele de licență a fost posibilă cu ajutorul unei cantități considerabile de chips-uri și frappé-uri. Oricum, ceva bun de papa ne face mai fericiți, iar atunci când suntem fericiți vine și entuziasmul, iar odată cu entuziasmul vine și inspirația! Simplu, nu?

…în aceeași categorie de ”fericire – entuziasm – inspirație” intră și plimbările în natură, vizitarea unor locuri noi, sportul. Să vezi locuri noi îți va crea mereu sentimente noi și implicit te va inspira cu idei noi. Înainte și după cuvinte sunt mereu idei, sentimente și emoții; ele dau forma la tot ce spui și tot ce scrii.

…visele. Pentru cine visează, visele pot constitui o sursă de inspirație. Am dovezi clare că C.S. Lewis și Michael Ende știu prea bine despre asta. Cum altfel ar fi știut ei că în vis nu poți citi..? Multe din visele copiilor se aseamănă. Dacă sunteți încă norocosul posesor al unui suflet tânăr și inocent, cel mai probabil că veți mai avea vise cu căsuțe de ciocolată, mine subterane de vise strălucitoare, nori de pluș sau iepurași vorbitori. Vă invidiez. Visele mele de regulă se rezumă la coșmare cu țevi sparte, invazie de facturi sau picioare neepilate în public.

…pasiune. Mi-am dat seama că trebuie să ai pasiune, să crezi în ceea ce scrii. Oamenii simt sentimentele din spatele cuvintelor, iar tu trebuie să fii primul care să se asigure că în spatele cuvintelor tale se află sentimente însuflețite și nu ceva sintetic. Trebuie să fii și un critic obiectiv cu tine însuți. Dar cred că asta se aplică doar celor ce vor să scrie și pentru public.

…să citești ceva original și creativ te-ajută fiindcă ești luat pe același val nebun al imaginației. Nebun într-un sens pozitiv și diferit de cel al lumii noastre. În timp ce în mod normal și rațional putem afirma cu certitudine că florile nu vorbesc, omul nu poate zbura doar în pijamale și că nimeni din cei morți nu mai revine la viață… noi în povești ne permitem să afirmăm sus și tare: ”prințul a sărutat-o pe fată, ea s-a trezit din somnul adânc și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dacă n-or mai fi trăind și astăzi”. Spune acestea cu aceeași convingere unui psiholog și-ți va da un diagnostic, dar iată că în povești totul e posibil și e singurul loc în care ne permitem să fim puțin nebuni și în care lucrurile pot merge așa cum ne dorim.

…surprinde-te pe tine însuți. Cred ca este nevoie de puțin tupeu ca să fii nonconformist și imprevizibil. Dacă ți-e teamă (cum mi-e mie…) atunci creativitatea ta se va simți cu cuțitul la gât și încăpățânată cum e, va refuza să coopereze. Dacă simți nevoia să dansezi dar ți-e rușine de ceilalți, dansează singur la tine în cameră, dacă vrei și cu lumina stinsă, numai dansează! Daca simți nevoia să scrii dar ți-e rușine de ”ce crede lumea”, scrie singur la tine în cameră doar pentru tine; doar că acum nu mai stinge lumina.

Nu-mi imaginez că voi scrie vreodată ceva pentru public și nici nu este acesta un țel al meu. Nici chiar blogulețul de față nu a fost creat cu acest scop, ci mai degrabă a fost făcut ca un hobby personal și o ocazie de a ține socoteala cărților pe care reușesc să le citesc. Cu greu îi prind pe prietenii mei la înghesuială cu vreo discuție despre ultimele mele achiziții care de cele mai multe ori sunt cărți pentru copii sau despre aviație/fizică. Nu sunt nici vreo cultă care să cunoască operele clasice și autori premiați cu Nobel.

Nu cunosc toate motivele pentru care oamenii citesc sau scriu. Motivul meu este poate unul destul de patetic, și anume acela de a mă refugia de realitate care uneori devine prea apăsătoare. Mi-ar plăcea să cunosc și motivele altor oameni…

Advertisement